magnolia.ro

5 plante de interior care iti aduc noroc si prosperitate

09 Noiembrie 2021
5 plante de interior care iti aduc noroc si prosperitate

Pe lângă rolul estetic și impactul pozitiv pe care îl au asupra aerului din locuință, plantele de interior pot fi alese și dintr-un alt considerent. Multe dintre acestea sunt recunoscute pentru efectul lor asupra stării de spirit, considerându-se chiar că aduc noroc și prosperitate în familie, fiind, potrivit principiilor feng-shui, plante cu rol benefic.

Iată care sunt cele mai cunoscute plante pe care le poți avea în locuință sau la birou, dacă vrei să atragi norocul de partea ta:

1. Crinul păcii (Spathiphillum wallisii)

După cum îi spune și numele, această plantă este considerată ca fiind un element aducător de liniște și echilibru în locuință, alungând anxietatea și depresia. Potrivită pentru a fi amplasată în dormitor, întrucât aduce armonie, dar are și un important rol de purificare a aerului.

2. Planta banilor (Crassula ovata)

Planta banilor sau Arborele de jad este, probabil, cea mai cunoscută plantă despre care se crede că are o contribuție la aspectul financiar al familiei. I se mai spune și „bănuț”, iar americanii o numesc „Dollar plant tree”.  În feng-shui, frunzele rotunjite simbolizează banii și prosperitatea, iar această plantă este asociată cu bogăția, spunându-se că le aduce satisfacții financiare celor care o îngrijesc.

3. Ficusul

Ficus elastica (Planta de cauciuc) este una dintre cele mai populare plante de interior, fiind ușor de întreținut și decorând prin frunzele sale cerate. Se crede că ficușii atrag abundența și bogăția, așa că nu ezita să alegi un ficus pentru propria casă sau să dăruiești o astfel de plantă cuiva drag.

4. Bambusul norocos

O altă plantă cu proprietăți benefice pentru casă este bambusul norocos. Deşi denumirea de „bambus” este improprie, specia fiind Dracaena sanderiana, datorită asemănării tulpinilor cu cele ale bambusului, denumirea comercială a produsului a rămas „Lucky bamboo”.  De regulă, se folosesc ramuri lemnificate, singulare sau grupate în aranjamente, aşezate în vase din sticlă sau ceramică. Bambusul norocos este considerat planta ce echilibrează toate  elementele (apă, foc, metal, pământ, lemn), așadar prezența ei în locuință oferă echilibru.

5. Orhideea Phalaenopsis

Nu întâmplător, orhideele sunt cel mai popular cadou când vorbim despre oferirea unei plante. Mesajul pe care îl transmiți când dăruiești o orhidee este „Norocul să ajungă la tine!”.

Asociate și cu norocul în dragoste, orhideele Phalaenopsis sunt potrivite pentru a fi amplasate în casele celor singuri, dar sunt un element benefic și pentru cupluri, fiind floarea fertilității.

5 plante de interior care iti aduc noroc si prosperitate5 plante de interior care iti aduc noroc si prosperitate5 plante de interior care iti aduc noroc si prosperitate5 plante de interior care iti aduc noroc si prosperitate5 plante de interior care iti aduc noroc si prosperitate