magnolia.ro

Semnificația lalelelor în funcție de culoare

05 Aprilie 2021
Semnificația lalelelor în funcție de culoare

Încă din epoca victoriană s-a dezvoltat un limbaj al florilor, iar semnificațiile acestora diferă nu doar în funcție de specie, ci și de culoare. Despre lalele se știe că sunt asociate cu prietenia, căldura sau cu noile începuturi, însă mesajele pe care aceste flori le transmit diferă de la culoare la culoare. Iată cum pot fi interpretate cele mai comune culori:

Lalele roșii

Lalelele roșii sunt asociate cu dragostea. Poate fi vorba despre dragoste la început de drum, fiind, de multe ori, și preferatele tinerilor îndrăgostiți, dar și despre o dragoste matură, lalelele roșii simbolizând profunzimea sentimentelor și durabilitatea lor.

Lalele roșii sunt, de asemenea, florile specifice celei de-a 11-a aniversări a căsătoriei, așa că sunt o alegere bună dacă vrei să feliciți un cuplu pentru aniversarea cu numărul 11.

Lalele albe

Dacă vrei să spui „Îmi pare rău”, lalelele albe te pot ajuta. Fie că vrei să îți ceri iertare, fie că vrei să refaci o relație cu cineva drag, poți alege cu încredere să dăruiești un buchet cu lalele albe. Fiind și un simbol al inocenței și purității, lalele albe pot fi dăruite la botez și sunt, de multe ori, alegerea mireselor pentru buchetul lor.

Lalele galbene

Galbenul este culoarea prieteniei, așa că și lalelele galbene sunt perfecte dacă vrei să-ți surprinzi o prietenă cu un buchet de flori. Este darul ideal când vrei să aduci un zâmbet fără un motiv anume, dar sunt potrivite și pentru a transmite gânduri de însănătoșire grabnică pentru cineva care trece printr-un moment dificil din punct de vedere al sănătății.

Se mai spune că este bine să plantezi lalele galbene în propria grădină deoarece îți vor aduce prosperitate.

Lalele mov

Culoare violet este  culoarea regalității, a eleganței. Un buchet cu lalele mov este potrivit dacă vrei să îți exprimi admirația pentru cineva. De asemenea, dacă un bărbat oferă partenerei sale lalele mov, gestul său poate fi tradus prin mesajul „Ești regina mea”.

Lalele roz

Un simbol al tinereții, fericirii și încrederii, lalelele roz sunt foarte potrivite dacă vrei să spui cuiva „Felicitări!”. Dăruiește-le unei proaspete mame sau unei persoane care a obținut un nou job sau a fost promovată.

Lalele portocalii

Lalelele portocalii sunt asociate cu entuziasmul și energia. Ele nu au o conotație romantică, fiind mai degrabă potrivite pentru o colegă sau o parteneră de afaceri. Sunt asociate cu înțelegerea și colaborările de calitate.

Mesajele transmise cu ajutorul lalelelor sunt, așadar, diferite în funcție de culoarea acestora. Dacă nu vrei să comunici un mesaj greșit, dar vrei să oferi un buchet de lalele, poți alege un buchet multicolor. El va transmite bucuria și energia pozitivă.

Dacă persoana căreia vrei să îi dăruiești florile este departe de tine, comandă buchete cu lalele online. Persoana dragă se va bucura de surpriza ta în doar câteva ore.

Semnificația lalelelor în funcție de culoareSemnificația lalelelor în funcție de culoareSemnificația lalelelor în funcție de culoareSemnificația lalelelor în funcție de culoareSemnificația lalelelor în funcție de culoareSemnificația lalelelor în funcție de culoareSemnificația lalelelor în funcție de culoareSemnificația lalelelor în funcție de culoareSemnificația lalelelor în funcție de culoareSemnificația lalelelor în funcție de culoare