magnolia.ro

Ce semnifica freziile in functie de culoare

22 Martie 2022
Ce semnifica freziile in functie de culoare

Freziile sunt fără îndoială unele dintre florile de primăvară cele mai apreciate. Culorile vii, parfumul discret și aspectul delicat sunt doar câteva dintre lucrurile care contribuie la farmecul acestor flori.

Se știe că fiecare culoare are un anumit simbol, iar culorile florilor au ajutat dintotdeauna la transmiterea unor mesaje prin simbolurile pe care le poartă. Acest lucru este valabil și pentru frezii. Iată ce semnifică ele în funcție de culoare:

Freziile albe

Simbol al inocenței, freziile albe sunt simbolul încrederii între parteneri, fiind și flori foarte des alese de către mirese pentru buchetul lor.

Freziile roșii

Simbol al iubirii și pasiunii, freziile roșii sunt perfecte pentru a fi dăruite persoanei iubite. În plus, freziile roșii sunt extrem de parfumate, ceea ce le face și mai speciale.

Freziile galbene

Freziile galbene sunt simbolul bucuriei, al prieteniei și al optimismului. Culoarea galbenă este una dintre cele mai pozitive și vibrante culori, așa că un buchet cu frezii galbene este extrem de potrivit pentru a fi dăruit unei prietene sau unei persoane care te face mereu să te simți bine.

Freziile roz

Feminitatea și dragostea sunt două dintre lucrurile pe care freziile roz le exprimă. Ele sunt asociate și cu dragostea maternă, așa că sunt o alegere potrivită pentru cadourile oferite între mama și fiică.

Freziile mov

Freziile mov sunt un simbol al frumuseții și eleganței, culoarea mov fiind și culoarea regalității. Un buchet cu frezii mov este potrivit pentru a-l oferi unei persoane pe care o admiri foarte mult.

Ce semnifica freziile in functie de culoare