magnolia.ro

Care sunt diferențele între Sfântul Valentin și Dragobete

16 Februarie 2021
Care sunt diferențele între Sfântul Valentin și Dragobete

Când vine vorba despre a sărbători cel mai frumos sentiment, românii au parte de două zile dedicate iubirii. Două zile în care pot face declarații de dragoste și pot oferi cadouri persoanelor pe care le iubesc: celebrul Valentine’s Day și românescul Dragobete.

Mulți aleg să celebreze iubirea doar de Sfântul Valentin, notorietatea acestei zile fiind mult mai mare. Unii îl preferă pe Dragobete, amintindu-și cu drag de tradițiile românești, în timp ce alții profită de ambele ocazii pentru a face o surpriză persoanei dragi.

Dragobetele se apropie, iar îndrăgostiții nu au niciun motiv să nu se mai bucure o dată în plus de toată atenția persoanei iubite și de posibilitatea de a mai face o altă bucurie celor pe care îi iubesc. Te întrebi cum se sărbătorește Dragobetele și care sunt diferențele dintre sărbătoarea românească a iubirii și Valentine’s Day? Principala diferență o reprezintă chiar personajele care stau la baza acestor sărbători.

Valentine’s Day este o sărbătoare conturată în jului Sfântului Valentin, un preot roman care oficia căsătorii în secret, fiind din această cauză închis de către împăratul Claudius al II-lea. Pentru că a refuzat să renunțe la creștinism, preotul a fost executat în 14 februarie 269 sau 270. În anul 496 a fost sanctificat și considerat de atunci protectorul iubirii și al îndrăgostiților.

Despre Dragobete se spune că a fost fiul babei Dochia, un tânăr extrem de chipeș și pasional, fiind considerat cel care oficia în cer „nunta” tuturor animalelor. Ulterior, s-a considerat că el era și cel care lega relațiile între oameni. De aceea Dragobete este în tradiția populară ocrotitorul iubirii și cel care aduce noroc îndrăgostiților.

Tradițiile de demult legate de ziua de Dragobete și-au pierdut azi din importanță. Dacă înainte, în lumea satului era o sărbătoare în care tinerii se adunau și era prilej de a-și face publică iubirea sau de a lega noi relații, azi este doar o altă ocazie cu care cei ce se iubesc pot să își facă daruri și să își spună cuvinte de iubire.

În prezent nu mai există, așadar, deosebiri semnificative în ceea ce privește modul în care cele două sărbători dedicate iubirii sunt celebrate. Când vorbim despre cadouri, florile rămân și de Dragobete principalul dar cu care îndrăgostiții își răsfață iubitele. Tocmai de aceea, și în acest an am pregătit o colecție specială cu flori de Dragobete. Poți alege un buchet sau un aranjament romantic din trandafiri, un buchet vesel cu flori de primăvară sau un buchet mixt prin care să aduci zâmbete pe chipul iubitei sau al soției.

Orice zi este potrivită pentru a face gesturi de iubire, iar zilele dedicate iubirii sunt cu atât mai speciale. Profită de ele și fă surprize ce nu vor fi trecute cu vederea.
Sursa foto: Pixabay

Care sunt diferențele între Sfântul Valentin și DragobeteCare sunt diferențele între Sfântul Valentin și DragobeteCare sunt diferențele între Sfântul Valentin și DragobeteCare sunt diferențele între Sfântul Valentin și DragobeteCare sunt diferențele între Sfântul Valentin și Dragobete