Ficusul este plantă ornamentală lemnoasă arborescentă sau agățătoare care se adaptează la diverse condiții. Sunt toate plante foarte elegante, iar unele se cultivă în apartament pentru frumusețea frunzelor deosebit de decorative. Frunzele sale sunt deosebit de apreciate pentru forma, mărimea și culoarea lor. Întreaga plantă conține latex.
FICUS BENJAMINA
Ficus benjamina este un arbust foarte ramificat, cu un aspect elegant, care cultivat în ghiveci are o înălțime de 60-200 cm.
Particularitati de ingrijire
- Lumină și amplasament: Ficusul benjamina preferă lumina puternică, dar nu razele se soare directe.
- Temperatura: Iarna, ficus benjamina suportă o temperatură de minimum 10-12C. Dacă este adaptat treptat, chiar și 7-8C.
- Udarea: Vara ficus benjamina se va uda din abundență și se va pulveriza cu apă și pe frunze. Ștergerea frunzelor cu un burete umed este o lucrare care nu trebuie neglijată. Iarna, planta se udă numai când pământul este uscat. Udarea plantei ficus va fi constantă, fără alternanțe mari între udări. Udarea ficusului se face cu apa la temperatura camerei, pe cât posibil în orele dimineții.
- Îngrășământ: se aplică primăvara și vara, de1-2 ori pe lună. În perioada de creștere a plantei ficus benjamina se va administra un îngrășământ pe bază de azot.
- Precauții: Lipsa apei la ficus benjamina duce la pierderea frunzelor și apariția dăunătorilor. Udarea excesivă produce putrezirea pământului de la suprafață. Acesta e recomandat a se schimba în fiecare primăvară. Udarea neregulată sau in excese duce la pătarea neagră (pete maronii pe marginea frunzei) sau pătarea bruna (pete pe ambele fete ale frunzei). Totodată, oscilațiile mari de temperatură, excesul de umiditate, curenții de aer, lumina redusă duc la înnegrirea frunzelor care se usucă și cad. Daca frunzele ficusului se îngălbenesc și cad, e recomandată reducerea udării și stoparea administrării de îngrăsăminte până când se oprește căderea frunzelor. Poate fi atacat și de păduchele lânos, țestos sau roșu. Combatem acest lucru cu stropiri cu insecticidul adecvat.
- Dăunători: Păianjenul roșu se combate prin creșterea umidității și stropirea plantei cu un acaricid. Coșenilele se combat prin ștergerea frunzelor cu o pensulă înmuiată în alcool sau un insecticid sistemic.
- Transplantare: În perioada de creștere e recomandată trasplantarea care presupunea înlocuirea unui strat de 3-4 cm de la suprafața ghiveciului cu pamânt proaspăt. Ficusii nu fac parte din categoria plantelor care necesită cantități mari de îngrășământ și nici nu agreeaza transplantările.
- Înmulțire: Prin butași de 10-15 cm puși într-un amestec de pământ amestecat cu nisip.
- Sol: Un amestec de pământ de frunze în adaos cu humus.