Cum să alegi corect culoarea orhideei pe care o dăruiești

În ultimii ani, orhideele Phalaenopsis au devenit unele dintre cele mai căutate flori pentru a fi făcute cadou.

De cele mai multe ori, sunt alese datorită eleganței lor și a faptului că sunt cunoscute pentru rezistența îndelungată a florilor.

Când vine vorba despre culoarea florilor, cei mai mulți aleg orhideele în funcție de culoarea lor preferată sau de culoarea preferată a persoanei care va primi cadoul. Dacă vrei însă ca orhideea ta să transmită mesajul pe care ți-l dorești, trebuie să acorzi atenție și culorii florilor.

Descoperă ce reprezintă fiecare culoare. Te va ajuta să alegi orhideea potrivită în funcție de evenimentul la care mergi sau de persoana căreia îi este destinată.

Orhideea mov

Orhideele de culoare mov reprezintă eleganța, misterul și creativitatea. Dacă cineva drag are o fire artistică și vrei să-i dăruiești o orhidee Phalaenopsis, culoarea mov este cea pe care trebuie să o alegi.

Tot orhideea mov este potrivită pentru a-ți exprima respectul și recunoștința față de cineva. Este culoarea ideală dacă vrei să-i dăruiești o orhidee mame, indiferent de ocazie.

Orhideea galbenă

Orhideea galbenă simbolizează dorința unui nou inceput. De aceea este cadoul ideal când vrei să oferi un dar de împăcare sau când încerci să repari o relație.

În acelasi timp, orhideea galbenă poate fi dăruită prietnilor buni, galbenul fiind culoarea prieteniei și este cea mai potrivită când vrei să transmit un gând călduros celor apropiați.

 

1487577963aranjament_orhidee_phalaenopsis_alba_cu_ambalaj_elegant_465_5801470301093buchet_orhidee_phalaenopsis_465_5801487578197aranjament_phalaenopsis_mov_cu_doua_tije_florale_bogate_465_580

Orhideea roz

Orhideele de culoare roz sunt simbolul bucuriei și sunt potrivite mai ales pentru persoanele tinere, fiind asociate și cu căsătoria. De aceea, un buchet cu orhidee roz este alegerea perfectă pentru a fi dăruit unei mirese.

Orhideea albă

Albul este asociat cu inocența, eleganța și sinceritatea. Orhideele de culoare alba pot fi dăruite cu orice ocazie, reprezentând bucuria sinceră pe care o ai dăruind un cadou unui om drag.

Orhideea albastră

Mai nou apărute printre orhidee, cele de culoare albastră sunt potrivite pentru persoanele spirituale, albastrul fiind culoarea meditației. De asemenea, fiind o raritate printre orhidee, este o floare potrivită pentru cineva care apreciază lucrurile ieșite din comun, extravagante.

orchid-2308379_960_720

Știind aceste simboluri, când vrei să faci un cadou, vei putea alege mai ușor buchetul cu orhidee sau orhideea la ghiveci. Vezi cele mai frumoase buchete cu orhidee, dar și orhidee la ghiveci și surprinde-i pe cei dragi cu daruri atent alese.