Când vine vorba despre flori și bune maniere, multă lume pune accent pe modul în care persoana care dăruiește florile face acest gest. Nu trebuie să uităm însă că și felul în care primim florile și modalitatea prin care mulțumim pentru ele sunt la fel de importante.
Dacă florile nu îți sunt oferite personal, ci printr-un serviciu de livrare de flori, este foarte important să transmiți un feedback, astfel încât expeditorul să știe că darul său a ajuns la destinație. Arată-le întotdeauna celor de la care primești un buchet de flori că apreciezi gestul lor și mulțumește-le. Cum este politicos să faci asta? Totul pornește de la relația pe care o ai cu persoana care ți-a trimis florile.
Dacă ai parte de o surpriză din partea prietenilor, a unui membru al familiei sau a persoanei iubite, ceea ce trebuie să faci imediat după ce ai primit florile este să telefonezi expeditorului și să îi mulțumești. Reacțiile întârziate la astfel de gesturi frumoase ar putea crea impresia că nu apreciezi cadoul primit, așa că recomandat este să transmiți mulțumirile tale cât mai repede de momentul în care primești florile.