magnolia.ro

7 curiozități despre frezii

23 Martie 2021
7 curiozități despre frezii

Freziile sunt unele dintre cele mai iubite flori de primăvară și nici nu ar putea fi altfel. Delicate, în nuanțe diverse și cu un parfum discret, freziile sunt o încântare pentru simțuri. Se consideră a fi simbol al misterului datorită parfumului subtil, dar și florile prieteniei și ale inocenței.

Chiar dacă sunt flori foarte populare, cu siguranță sunt multe informații pe care nu le cunoaștem despre ele. Iată doar 7 lucruri pe care poate nu le știai despre frumoasele frezii:

  • freziile sunt originare din sudul Africii și au fost importate pentru prima dată în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea
  • denumirea plantei datează din 1886 și a fost dată de către botanistul Christian Friedrich Ecklon în onoarea medicului german Heinrich Theodor Freese
  • dintre toate culorile, freziile albe sunt cele mai parfumate
  • frezia este floarea specifică celei de-a 7-a aniversări a căsătoriei, fiind un cadou potrivit pentru acest eveniment
  • în epoca victoriană, freziile simbolizau încrederea între parteneri
  • există peste 300 de hibrizi de frezii
  • freziile fac parte din aceeași familie cu irișii

Nu uita că delicatele buchete cu frezii pot fi o alegere foarte bună dacă vrei să dăruiești cuiva un cadou parfumat, dar și încărcat cu simboluri.

7 curiozități despre frezii